Optimizarea SEO a unui site pentru Google este una dintre cele mai eficiente metode de promovare a unui business. Google este, pentru utilizatorii de internet din România, cel mai important motor de căutare și implicit reperul de calitate pentru website-urile listate în primele pagini de rezultate ale acestuia.
Lupta pentru un loc între primele 10 pagini web listate de Google la căutări este acerbă, pentru că asta înseamnă că utilizatorii vor găsi rapid și vor accesa aceste site-uri de top. Ca urmare, aceste site-uri vor avea un volum de trafic ridicat, din care un procent se va concretiza în tranzacții aducătoare de profit.
Strategiile de optimizare SEO s-au schimbat în timp, pe măsură ce algoritmii Google și comportamentul utilizatorilor au evoluat odată cu evoluția tehnologiei. Au aparut telefoanele inteligente și aplicațiile de tot felul, accesul utilizatorilor la internet este mult mai ușor iar Inteligența Artificială (AI) face parte din viața noastră obișnuită.
Citește și: Google – ce este și cum funcționează motorul de căutare
Un istoric al evoluției algoritmilor Google și a strategiilor de optimizare SEO ne ajută să înțelegem în ce fel vor evolua acestea în continuare, cum să ne pregătim site-urile din timp pentru ceea ce urmează.
Să vedem așadar, ce aducea nou anul 2013 în optimizarea site-urilor pentru Google – cum s-au schimbat tehnicile și strategiile SEO de-a lungul anilor și cum arată astăzi.
1. Strategiile de optimizare SEO off-site - despre backlink-uri și algoritmii Google
Monitorizarea / analiza permanentă a profilului de backlink-uri în 2013: dacă avem link-uri de tip spam și de slabă calitate ce pot atrage penalizarea site-ului de Google (sau dacă deja site-ul a fost penalizat manual) trebuie să facem o inventariere exactă a acestor backlink-uri. Procedura de lucru la acea vreme avea ca etape:
- ștergerea acestor backlink-uri sau atribuirea tag-ului HTML “rel=”nofollow”;
- eliminarea acestor backlink-uri din baza de date Google cu Disavow Links Tool.
În raportul din Google Webmaster Tool (astăzi se numește Search Console) aveam modulul “Link-uri către site-ul dvs.” din secțiunea “Trafic de căutare” pentru analiza profilului de backlinkuri.
Update backlink-uri în 2023: acum tag-ul HTML “rel=”nofollow” nu mai este suportat de Google; folosim tag-ul UGC care este un indicator pentru user-generated content.
Google Webmaster Tool a devenit între timp Google Search Console și găsim aici în meniul lateral 2 secțiuni pentru LINKS: External links și Internal links
Folosirea tag-ului Canonical pentru conținutul duplicat
Prin 2013, tag-ul Canonical era mai puțin cunoscut și important; încă nu era foarte bine definită funcționarea acestui tag pentru evitarea indexarii paginilor duplicate și trebuia folosit cu mare atenție, pentru că orice greșeală putea să determine dez-indexarea unor pagini valoroase din Google.
În 2023 știm mai multe despre acest tag și îl folosim cu mai multă siguranță. Tag-ul CANONICAL rel=”canonical” identifică o pagină ca versiune originală, în raport cu o pagină care are conținut identic sau foarte asemănător; acest tag indică motorului de căutare ce pagină să indexeze în baza sa de date.
Tag-ul este integrat în codul sursă al unei pagini web și arată astfel:
<link rel=”canonical” href=”https://example.com/original-page/” />
Citește și: Ce este SEO tehnic – elemente de bază
Cum schimbă optimizarea SEO algoritmul Google Hummingbird, lansat în 2013
Articolele “Guest Posts” în 2013 au devenit o soluție alternativă la link-urile plătite (penalizate a update-urile Google), însă folosirea abuzivă sau nejustificată (fără legătură cu tema site-ului / conținut irelevant, de slabă calitate) a articolelor “invitate” pot fi considerate SPAM (tentativă de manipulare a algoritmilor de ranking) și pot aduce și ele penalizări.
Articolele “Guest Posts” în 2023: și la acest moment sunt valoroase aceste articole de tip Guest Posts, dacă sunt de foarte bună calitate și relevante pentru site-ul care le găzduiește. Diferența este acum, în 2023, că un articol de acest fel trebuie să fie mult mai complex, foarte bine documentat și structurat ca să fie indexat și să aducă valoare site-ului care îl găzduiește și site-ului către care trimite link-uri.
Google Authorship Markup sau tag-ul “rel=author” / “rel=publisher”: devenise tot mai important acest tag în 2013 și era asociat cu imaginea sau brandul personal. Era important să oferim celor ce ajung la paginile web realizate și publicate de noi cât mai multe informații utile despre experiența noastră într-un domeniu.
Profilul Google+ în mare vogă în 2013
Dacă aveți profil Facebook și campanii de promovare pe diverse rețele de socializare, nu ignorați canalul Google+.
Puteți construi un profil personal și pagină de companie; albume foto, puteți să inițiași discuții și să adunați cercuri de prieteni / clienți / parteneri de afaceri”.
Din păcate, Google+ sau Google Plus nu a avut priză la publicul iubitor de rețele de socializare virtuale și a fost închis în 2019. A mai rămas agățat prin platformele web open source, în pluginurile pentru Social Media și ar fi bine să-l scoatem, pentru că nu mai este activ.
2. Optimizarea SEO și cuvintele cheie: înlocuirea conceptului Keyword cu Topic, în 2015
Anul 2015 venea și el cu noutăți în optimizarea SEO pentru Google – începeam să vorbim despre TOPIC și să abordăm conceptul de strategie de cuvinte cheie într-o manieră mai complexă, chiar puțin filosofică. 😊
Până prin 2013 – 2014, în strategiile de optimizare site pentru Google – strategiile SEO și de content marketing lucrurile erau (sau păreau) foarte simple: o listă de cuvinte cheie (keywords) dirija întreaga strategie de optimizare a site-ului, de promovare pe bloguri, portaluri de comunicate de presă sau de noutăţi în domeniul respectiv ori pe reţelele de socializare.
Topicul a venit cu o abordare diferită: este vorba despre abordarea și dezvoltarea unei teme într-o manieră foarte specializată, într-un limbaj şi într-un stil specific publicului-țintă.
În strategiile de optimizare SEO pentru un ranking bun în Google și în mapping-urile de content din 2023 vorbim deja despre micro-momente și oportunitățile de vânzare, dar și despre intenția de căutare a utilizatorilor
Modalităţile de analiză ale conținutului unui website s-au schimbat și ele în ultimii 10 ani. De la rapoartele ce listează cuvinte cheie şi poziţiile lor în paginile de rezultate Google la un anumit moment, am evoluat către rapoartele mai specifice, mai detaliate.
De la Urchin la Google Analytics Universal și GA4
Google a lansat acest instrument de analiză website în 2005, după ce a cumpărat Urchin. Google Analytics punea la dispoziție destul de multe instrumente de analiză:
- măsurarea comparativă a performanțelor paginilor unui website, pe tipuri de surse de trafic;
- pagini mai performante /vs/ pagini cu rezultate slabe;
- performanțele unei pagini sau ale unei secțiuni din site accesate de pe Desktop /vs / Mobile;
- statistici demografice şi pe tipuri de interese sau benchmark etc.
3. SEO – optimizare Google: ce avem nou în 2017 și cum au evoluat aceste schimbări până în 2023
Search Engine Journal a întrebat nu mai puțin de 44 de experți SEO care sunt direcțiile către care se îndreaptă industria SEO în 2017.
Am selectat dintre acestea 13 păreri, nu pentru că nu erau toate valoroase, ci pentru că, fie o mare parte dintre aceşti experți au avut păreri foarte apropiate, fie pentru că nu toate aspectele abordate sunt compatibile cu mediul online românesc (precum Google Home sau Voice Search – căutarile vocale).
Să vedem așadar, ce spuneau specialiștii SEO – despre optimizarea site-urilor pentru Google și despre marketing online în 2017, dar și ce s-a adeverit din previziunile lor, până aproape de sfârșitul anului 2023:
1. Barry Adams, SEO Consultant, Polemic Digital
Update 2023: de prin 2020 paginile AMP nu au mai fost la fel de importante pentru indexarea și ranking-ul în Google, însă paginile de tip AMP rămân încă o soluție de optimizare SEO pentru Mobile în 2023.
Vezi mai multe detalii: What Is AMP? A Beginner’s Guide to AMP Pages & SEO
2. Jonathan Allen, President, L&T Co.
Algoritmul Google Rank Brain funcționează acum agregat cu alți algoritmi de inteligență artificială pe care Google i-a dezvoltat: este vorba de BERT (Bidirectional Encoder Representations from Transformers) un algoritm de învățare, înțelegere și procesare a limbajului natural și Google Passages – o nouă abilitate a mașinii de inteligență artificială Google, aceea de a înțelege și de a interpreta corect pasajele / secțiunile conținutului text dintr-o pagină web.
3. Adam Audette, Senior Vice President, Organic Search, Merkle
Numeşte 2 aspecte pe care le consideră foarte importante în practicile de optimizare SEO în 2017:
Mobile: Va continua conexiunea între diferitele tipuri de dispozitive din perspectiva optimizării site-urilor şi a experienţei utilizatorilor (User Experience), iar rezultatul va fi crearea de pagini web foarte rapide şi care oferă o experienţă impecabilă utilizatorilor. Astfel, direcţia către care ne îndreptăm în 2017 este cea a dispozitivelor mobile: paginile web de tip AMP (Accelerated Mobile Pages) şi PWA (Progressive Web Apps), paginile web / site-urile care pot funcţiona ca o aplicaţie.
Update 2023: site-urile încă nu funcționează ca o aplicație, dar într-adevăr s-au dezvoltat tehnologii noi pentru dezvoltarea de site-uri web și accesarea unei pagini web se poate face instant, indiferent de server, performanța device-ului sau calitatea internetului la care avem acces. Această performanță devine tot mai importantă în lista factorilor de optimizare SEO și ranking Google.
Update 2023: Structured Data snippets (datele structurate) ajută mașina de inteligență artificială Google să înțeleagă mai bine conținutul unei pagini. Prin adăugarea codului de markup al datelor structurate, paginile noastre pot câștiga poziții organice în Google. Google în continuare lucrează la perfecționarea sistemelor Structured Data pe care le suportă și a anunțat foarte recent că permite Mixing Structured Data Formats – folosirea unui sistem combinat de date structurate.
Vezi mai multe detalii: Google Now Allows Mixing Structured Data Formats
4. Casie Gillette, Director of Online Marketing, KoMarketing Associates
La fel ca și anul trecut, ne recomandă să acordăm o atenție deosebită conținutului structurat în site și vitezei de încărcare a paginilor web.
Viteza de încărcare:
- putem să optimizăm viteza de încărcare a paginilor site-ului prin optimizarea tehnică a unor detalii sau prin schimbarea structurii și a elementelor care determină o durată mare de încărcare;
- pentru verificarea resurselor care îngreunează încărcarea paginilor web, cel mai eficient și la îndemână instrument de testare este PageSpeed Insights;
- cu ajutorul instrumentelor din Google Analytics putem să vedem performanțele paginilor website-ului pe diferite browsere.
Update 2023 – optimizările pentru Google Core Web Vitals:
Odată cu integrarea Core Web Vitals în Search Console, Google crește importanța coeficienților ce țin de User Experience (UX):
- Largest Contentful Paint (LCP) – calculează timpul necesar unei pagini web pentru a încărca elementul de dimensiunile cele mai mari;
- First Input Delay (FID) – măsoară timpul de la primul click până la prima reacție a paginii (de la click-ul în Google până când pagina începe să se încarce în browserul utilizatorului);
- Interaction To Next Paint (INP) – arată cât de repede poate răspunde o pagină web la acțiunea unui utilizator.
- Cumulative Layout Shift (CLS) – un coefficient puțin mai vechi, care măsura schimbările de aspect (afișare) ale elementelor din pagina web.
Cu acești parametri de performanță tehnică, vedem în Google Search Console cât de rapid și de ușor se încarcă paginile site-ului, cum se comportă la interacțiunea utilizatorilor, dar și cât de ușor poate fi citit conținutul unei pagini web pe dispozitive Mobile.
5. Mike Grehan, CMO & Managig Director, Acronym
SEO – optimizarea SEO a unui site pentru Google a depășit etapa în care principala preocupare a specialiștilor era să creeze pagini web de conținut pe liste de cuvinte și expresii care să fie bine poziționate în paginile de rezultate Google.
Interacțiunea dintre utilizatorul uman și motoarele de căutare accesate prin dispozitivele cu conexiune la internet a devenit mult mai complexă, mai sofisticată. Motoare de căutare precum Google sau Bing perfecționează algoritmi bazați pe inteligență artificială, care învață modul de gândire uman, pentru ca apoi să se comporte ca atare și să răspundă căutărilor într-un mod cât mai “uman” posibil.
Update 2023: în strategiile de optimizare SEO pentru Google, vorbim deja de prin 2020 despre semantic SEO și conținutul text creat pentru utilizatori (nu pentru roboți) și care răspunde intenției de căutare.
6. Jim Hedger, Creative Partner, Digital Always Media
În materie de web design, completăm cu micro-interacțiunile și micro-animațiile. Acestea îmbunătățesc în mod semnificativ experiența utilizatorului, fără a fi copleșitoare. Ele pot contribui la crearea unei interfețe mai plăcute, mai atractive și mai eficiente din punct de vedere funcțional.
7. Mark Jackson, President & CEO, Vizion Interactive
O listă scurtă a celor mai arzătoare probleme pe care specialiștii în marketing online și SEO – optimizare pentru Google trebuie să le țină sub control în 2017:
- arhitectura website-urilor, organizarea conținutului și strategia de topicuri;
- SEO tehnic: frecvența de crawl-are; indexarea corectă și completă; viteza de încărcare; compatibilitatea cu dispozitivele desktop și mobile; fișierele robots.txt și sitemap.xml etc.;
- conținutul site-ului: conținutul principal / blog / conținut pe rețelele de socializare;
- promovarea website-ului, a activității și a serviciilor sau produselor, promovarea brandului;
- usability / CRO (conversion rate optimization);
- monitorizarea performanțelor site-ului și a campaniilor de promovare în Google Analytics (goals / conversions / value of conversions);
- Optimizarea SEO nu este despre cele câteva direcții noi de moment. SEO este despre indexare, conținut și linkuri;
Update 2023: cea mai mare problemă este indexarea paginilor noi și a conținutului actualizat.
De-a lungul anului 2023 au rulat Google core-updates (update-uri majore) aproape în fiecare lună, mai ales în a 2-a parte a anului.
Aceste update-uri Google au fost binevenite pentru specialiștii SEO care au înțeles că site-urile trebuie să își actualizeze conținutul și să scape cumva de conținutul învechit și irelevant, să își optimizeze sistemul de link-uri interne și să facă o curățenie serioasă în link-urile externe (către alte site-uri).
8. Ryan Jones, Manager Search Strategy & Analytics, SapientNitro
În 2017 principala direcție în strategiile de optimizare SEO site va fi UX – experiența utilizatorului! De experiența utilizatorului, de preferințele și obișnuințele acestuia, de ,,simpatiile” și ,,antipatiile” sale, de felul în care își petrece fiecare parte din zi depind strategiile de conținut și tot ce ține de ,,real marketing”.
Dincolo de aspectele tehnice de optimizare SEO site pentru Google, precum mobile-friendly, viteza de încărcare, strategiile de topicuri și keywords sau de link-uri, Google este interesat de experiența utilizatorului care face o căutare. Vor continua să se perfecționeze tehnologiile și algoritmii care răspund la căutările efectuate de utilizatori – prin adaptarea la modul lor de a gândi atunci când fac o căutare pe internet și la așteptările pe care le au.
Update 2023: UX – experiența utilizatorului este cea care ghidează update-urile motorul de căutare.
2016 – 2017 este perioada în care începe să se vorbească tot mai mult despre conceptul de Buyer Persona într-o manieră mai aplicată și analitică – tipuri de buyeri, public țintă cât mai bine definit și granulat în funcție de statut social, venituri, studii, hobby-uri etc.
Vezi mai multe detalii: History of Google Algorithm Updates
9. Cindy Krum, Founder & CEO, MobileMoxie
Progressive Web Apps (PWAs) – aplicațiile web progresive vor fi vedetele anului 2017, în ce privește creșterea performanței website-urilor și alte optimizări tehnice avansate pentru obținerea unui ranking bun în Google
Google mizează mult pe trecerea website-urilor la noua tehnologie PWAs care face ca site-urile să funcționeze și să interacționeze cu utilizatorii ca o aplicație ce poate fi accesată simplu printr-un icon de pe ecranul principal al telefonului sau al laptopului și care nu este dependent de o conexiune la internet. Paginile website-ului de tip aplicație progresivă se încărcă rapid, la fel ca o pagină mobilă accelerată AMP.
Update 2023: Progressive Web Apps (PWAs) nu au fost chiar vedete în 2017 – 2018, dar prin 2019 – 2020 s-au perfecționat tehnologii web care să permită unui website sau unei aplicații să fie accesată de utilizatori și atunci când nu au acces la internet (offline), acestea se încarcă instant în browser și ocupă foarte puțin spațiu.
10. Jesse McDonald, Director of SEO, Geek Powered Studios
La sfârșitul anului 2016, Gary Illyes – Webmaster Trends Analyst Google, a anunțat că motorul de căutare va lua în considerare ca variantă principală pentru indexare a unui website, varianta pentru telefoanele mobile inteligente. Odată cu această schimbare, specialiștii SEO trebuie să se gândească bine la cantitatea și tipul de informație dintr-o pagină web, la accesibilitatea și calitatea tehnică a acesteia.
Între timp însă, modul de funcționare al acestor tag-uri s-a schimbat. La fel s-a întâmplat și cu tag-ul HTML pentru paginare Rel=prev/next – în 2019 Google recunoștea că nu mai funcționează ca un semnal de indexare pentru crawleri, de câțiva ani chiar.
11. Roger Montti, Owner, martinibuster.com
- Keywords – strategii de optimizare SEO Google
În 2017 trebuie să facem o reevaluare serioasă a practicilor de optimizare SEO în privința folosirii expresiilor / cuvintelor cheie.
Vezi mai multe detalii aici: Google: Title Tags Are Not A Critical Ranking Signal
Odată ce aceste elemente nu mai sunt de primă importanță în lista factorilor de ranking Google, provocarea specialiștilor SEO în optimizarea unui website în ansamblu, este cum vor folosi cuvintele cheie în paginile web / în strategiile de optimizare SEO și de promovare.
Update 2023: în 2018 recunoșteam deja cu toții că volumul de căutare nu este cel mai bun criteriu de selecție pentru cuvintele cheie; valorile pentru volumele de căutare nu sunt un indicator real, care să indice sau să garanteze volume mari trafic pentru strategia de keywords stabilită pe baza acestui parametru. Începeam să vorbim, atunci când făceam strategiile de optimizare SEO site și research-ul de keywords, despre intenția de căutare a utilizatorilor: intenții de informare și intenții de cumpărare.
- Link Building & Domain Authority – s-a dărâmat un mit: DOMAIN AUTHORITY
În funcționarea algoritmilor de ranking Google, un lucru este sigur: sunt bine poziționate paginile din site care au un conținut util și relevant, care atrag aprecierea utilizatorilor și backlink-uri către aceste pagini.
- acest lucru înseamnă că pagina principală a site-ului (domeniul web) nu transferă autoritate paginilor interne ale site-ului; paginile interne individuale au o poziție mai bună sau mai puțin bună în funcție de conținutul lor, nu de popularitatea domeniului web al site-ului;
- astfel, strategiile de atragere a unui volum mare de link-uri către homepage nu ajută paginile interne ale site-ului să câștige un loc mai bun în clasamentul Google.
Aceste practici de optimizare SEO site trebuie reconsiderate în 2017, iar specialiștii trebuie să acorde importanța cuvenită atât conținutului cât și calității tehnice, noilor tehnologii de a dezvolta pagini și aplicații web.
Update 2023: sunt multe tool-uri SEO, instrumente de analiză și clasificare a website-urilor, de analiză a competiției în mediul online care folosesc acest reper “domain authority” și care ne ajută în mod real și eficiente să lucrăm la strategiile de optimizare SEO site pentru Google.
Este important să notăm că acest coeficient “domain authority” este al tool-ului folosit pentru analiză site-uri, că valorile sunt date de criteriile acestui tool și nu este un parametru oficial Google.
12. Kristine Schachinger, Founder & CEO, Vetters Agency
Începând cu luna ianuarie 2017 update-urile Google vor penaliza website-urile care afișează secvențe de conținut publicitar (casete / ferestre / popup-uri) ce blochează accesarea / vizualizarea conținutului paginii web pe telefoane mobile inteligente.
Google a avertizat deja de multe ori că nu agreează această practică, însă acum va trece la penalizări mai drastice. Blogul Google explică însă și care sunt practicile agreate pentru acest tip de conținut publicitar integrat într-o pagină web pentru mobile.
Update 2023: Google nu agreează nici acum aceste practici de publicitate agresivă, în mod special vorbim de site-urile de news – portalurile de știri, mass media dar nici nu le penalizează în mod real și concret. Sunt update-uri Google care vizează UX (experiența utilizatorilor și navigabilitatea, accesibilitatea conținutului) și practicile de tip SPAM, dar nu penalizează în mod evident aceste reclame invazive.
13. Kaspar Szymanski, SEO Consultant, SearchBrothers
Viteza de încărcare și securitatea paginilor web sunt cei mai importanți factori de ranking Google în acest an. Website-urile care nu vor trece în 2017 la protocolul de Securitate HTTPS vor fi dezavantajate în ranking.
Viteza de încărcare este deja foarte importantă în aprecierea și ranking-ul unei pagini web și probabil va deveni un factor decisiv care va face diferența între 2 pagini web concurente.
Dacă tehnologia paginilor accelerate (AMP) va câștiga popularitate în continuare rămâne de văzut, însă optimizarea duratei de încărcare a paginilor web va fi cu siguranță una dintre prioritățile algoritmilor de indexare și ranking Google.
Update 2023: cu trecerea la protocolul securizat HTTPS a fost o întreagă poveste. Deținătorii de site-uri abia începeau să înțeleagă ce înseamnă certificatul de securitate SSL, de unde se cumpără și cum se instalează.
Cu timpul, procedura a devenit foarte simplă pentru că furnizorii de hosting (server pentru găzduire website-uri) au început să ofere acest certificat SSL odată cu pachetul de hosting; acesta se instalează și se prelungește automat, la fel ca abonamentul de găzduire website.