Încercăm să înțelegem ce reprezintă JavaScript-ul pentru funcționarea corectă a unui website sau a unei aplicații web, în ce măsură acesta afectează sau nu aspectele SEO și cum îl gestionăm.
Începem cu câteva definiții de bază
- JavaScript este un limbaj de programare utilizat pentru a face paginile web dinamice și interactive. Putem să plasăm linii de cod JavaScript într-un HTML, să trimitem un link catre un fișier externalizat sau să facem o referire către aceste scripturi.
- HTML (Hypertext Markup Language) definește conținutul static și este un organizator de conținut: cu HTML realizăm structura paginilor unui site web (liste, titluri, rubrici și sub-rubrici, paragrafe, link-uri etc.).
- AJAX – Asynchronous JavaScript și XML: practic, AJAX actualizează conținutul unei pagini web, fără să modifice întreaga pagină; permite aplicațiilor web și serverelor să comunice.
De notat că, din partea a 2a a anului 2018, Google nu mai are nevoie de AJAX, pentru a citi și indexa conținutului în JavaScript al paginilor web.
De asemenea, pe lângă aceste definiții, specialiștii SEO trebuie să înțeleagă și cum funcționează DOM (Document Object Model) – instrumentul folosit de Google pentru a analiza paginile web. Google găsește în paginile web un cod sau un fișier cu conținut HTML și identifică elementele JavaScript din acesta; apoi inițiază DOM, care analizează conținutul paginilor web.
Cum gestionăm conținutul construit cu JavaScript, din paginile site-ului nostru
1. Permitem accesul motoarelor de căutare la conținutul JavaScript
Fisierul Robots.txt pe care roboții Google îl găsesc la baza domeniului web, are rolul de a indica acestora conținutul pe care să îl crawl-eze în site-ul nostru, precum și conținutul pe care vrem să îl restricționăm la idexare. Dacă în acest fișier Robots.txt avem și comenzi care restricționează accesarea conținutului în JavaScript, atunci pagina este citită și indexată incomplet.
2. Sistemul de link-uri interne
Link-urile interne fac legătura între paginile interne și funcționează la fel pentru toate tipurile de platforme online: site-uri de prezentare de produse sau servicii, magazine online, site-uri de informații, bloguri etc. Sistemul de link-uri interne cuprinde toate link-urile ce fac legătura între paginile din site, între blog și site, sau leagă articolele din blog.
3. Trebuie să știm dacă Google citește codul din pagina web
Este important să testăm pagini din site, să verificăm dacă link-urile interne legate prin JavaScript sunt găsite și crawl-ate de roboții Google. Verificarea o putem face în Google Search Console, cu instrumentele TEST LIVE URL / VIEW CRAWLED PAGE.
4. Durata de încărcare a codului paginii web
Când un browser creează și accesează un DOM (Document Object Model) folosind codul HTML, acesta încarcă resursele / informațiile așa cum le găsește în acest HTML. Dacă la începutul fișierului HTML găsește o cantitate mare de cod, browser-ul încarcă aceste informații mai întâi și apoi restul codului HTML, după un timp de întârziere.
De aceea, este esențial ca informația, conținutul cu cea mai mare importanță pentru utilizatori și pentru Google să fie plasat în prima parte a codului sursă a unei pagini web.
Câteva soluții pentru optimizarea timpului de încărcare a paginilor web:
- integrarea de JavaScript în conținutul HTML;
- folosirea atributului async în HTML pentru a avea JavaScript asynchronous;
- reducerea elementelor JavaScript din fișierele HTML.
————————————————————-
Citește și despre soluții de optimizare a vitezei de încărcare a site-urilor: Content Delivery Network – un sistem de servere care permite accesarea rapidă a conținutului we
————————————————————-
Info + foto
SEO & JavaScript: 6 Things You Need to Know (Sergey Grybniak / August 1, 2018)